ORBAN, fără mască, în dialog cu jurnaliștii: Se va elabora o nouă ordonanță militară

Publicat: 28/03/2020, 08:41
Actualizat: 07/04/2021, 02:38

Premierul Orban a vorbit, vineri seara, cu jurnaliștii, despre măsurile pe care le vor lua autoritățile în contextul stării de urgență în următoarea perioadă.

Premierul a venit la întâlnirea cu jurnaliștii neechipat corespunzător, fără mască sau mănuși și a explicat că împreună cu reprezentanții MAI a făcut o analiză pentru pregătirea spitalelor din linia a doua. De asemenea, Orban a anunțat că este în lucru o nouă ordonanță militară.

„Am făcut o analiză a situației că să identificăm domeniile în care putem interveni cu o nouă ordonanță militară. Nu a fost în analiză închiderea parcurilor.  Ședința de azi nu e o ședință extraordinară este o ședință pe care o derulăm aproape în fiecare seară. Ședința a durat mai mult pentru că a participat domnul ministru al Sănătății, de asemenea cu reprezentanți de la MAI am făcut o analiză pe pregătirea spitalelor din linia a doua, am făcut o analiză pe graficul de livrări pe următoarele 2 săptămâni. Am discutat de potențialul de a introduce în producție în România prin intermediul unor companii românești a unor produse cum ați văzut de exemplu izoletele. Deja pe planul de achiziție există achiziționarea a 100 de izolete care vor fi imediat puse la dispoziția DSU”.

Premierul anunță că a dispus simplificarea procedurilor de trecere a graniței cu scopul de a reduce timpul de așteptare pentru cei care vin în țară:

„Am făcut o evaluare a evoluției cazurilor pe fiecare județ în parte, am făcut o analiză pe situația din carantină și trebuie să știți că în România au intrat din 25 februarie și până în momentul de față peste 230.000 de cetățeni. Vedem că există un flux mare la graniță, de asemenea am dispus simplificari în ceea ce privește procedurile de intrare la granița astfel că să reducem timpul de așteptare pentru toți cei care vin în țară. Așteptăm în continuare un flux mare de români și mulți dintre ei vin din zonele roșii: Italia, Germania, Franța. Am dispus să nu mai carantinam în Constanța. Să deplasăm cetățenii români care vin din Italia, însoțiți în județele unde au domiciliul. Am făcut o analiză detaliată la situației.

Orban anunță elaborarea unei noi ordonanțe militare:

 „În cursul zilei de mâine și poimâine se va elabora o nouă ordonanță  militară care va va fi prezentată de domnul Ministru de Interne. Cu domnul secretar de stat Tătaru am făcut o evaluare care urmează să  intre în linia a două, spitalele care vor primi pacienții care sunt infectați cu coronavirus, astfel încât să luăm toate măsurile, acordând chiar o prioritate în ceea ce privește repartizarea echipamentelor care urmează să vină zilele următoare. Am discutat despre distribuția aparatelor de testare real time pc R. Sunt identificate peste 70 de PC r-uri în diferite universități, laboratoare, ANSVSA, am primit chiar și din partea Academiei de Științe Agricole o informare cum că există 6 PC r-uri care pot fi disponibilizate. Au fost achiziționate 20 de Real Time PC r noi de către Unifarm și Crucea Roșie. S.a stabilit planul de distribuție astfel încât să creștem constant capacitatea de diagnosticare. Am și stabilit unde vor fi repartizate astfel încât să putem să realizăm diagnosticele pe o acoperire națională într-un timp cât mai scurt”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...